Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai-marii tăi, ca o ceată de lăcuste care tabără în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară şi nu se mai cunoaşte locul unde erau.
Voievozii tăi sunt ca lăcusta Arbe, iar scribii tăi ca un roi de lăcuste care se aşază pe ziduri într-o zi răcoroasă, dar care, atunci când răsare soarele, zboară şi nu se mai cunoaşte locul unde au fost.